Aşadar, băieţi, haideţi să vedem ce se poartă vara aceasta!

Imprimeurile florale
N-am spus-o noi, ci marile case de modă ale lumii şi majoritatea revistelor de specialitate: în vara anului 2021, imprimeurile florale inspirate din anii 1970 se regăsesc în moda bărbătească. Însă nu toată lumea este gata să poarte piese vestimentare atât de puternice vizual, aşa că la ColorEscu, avem soluţia: simboluri româneşti reinterpretate care, vizual, te-ar putea trimite cu gândul la aspecte florale, dar care, de fapt, reunesc elemente tradiţionale într-o estetică modernă. Exemple? Tricoul Coloana Tradiţională, tricoul Motive Ţesute pe negru sau tricoul Simbol România.

Pantalonii scurţi
Au ieşit tiptil din asocierea strictă cu vacanţele şi şi-au făcut uşor uşor loc în moda casual şi în ţinutele de zi cu zi. Aşadar, credem că e cam clar: pantalonii scurţi şi bermudele bărbăteşti sunt aici ca să rămână. Tendinţele verii 2021 au acceptat acest lucru şi i-au transformat în piesă vestimentară must-have a sezonului. La ColorEscu găsiţi atât variante casual, de tip chino pentru zilele călduroase de la birou, precum pantalonii scurţi negri cu broderie galbenă Lupul Dacic sau pantalonii bej ColorEscu, cât şi variante cu şnur, din material moale și prietenos,pentru zile mai relaxate, precum pantalonii bleumarin cu broderie Cap de Bour.

Alb din cap până în picioare
Moda masculină din vara anului 2021 aduce o adevărată provocare: purtarea culorii albe din cap până în picioare. Dacă ai deja încălţămintea sport şi pantalonii de un alb imaculat pentru următoarea ta ţinută, noi o completăm fie cu tricoul Lup Dacic cu broderie, fie cu tricoul Motive Ţesute pe alb. Amândouă sunt albe, dar includ câte un detaliu vibrant care te va ajuta să ieşi în evidenţă.

Haine de inspiraţie nautică
Tricoul Simbol nu este inspirat din elemente nautice, dar accentele lui albastre te duc cu siguranţă cu gândul la mare şi la infinitul cerului. Iar dacă vrei să îţi completezi ţinuta cu un element ce aminteşte de frânghiile de pe vapoare, îl poţi asorta cu o brăţară sfoară tricolor.

Culori intense
Chiar dacă nu avem în colecţie toate nuanţele puternice, „acide”, recomandate domnilor în acest sezon cald, ne mândrim cu tricourile noastre care aduc energia verii datorită galbenului iluminator – votată una din culorile anului 2021. Astfel, fie că preferi un tricou polo cu broderie discretă Lupul Dacic, fie că vrei să alegi dintre tricourile casual Zimbru de România sau Lupul Dacic, un lucru e sigur: galbenul intens se va asorta perfect cu restul garderobei tale şi te va ajuta să ieşi în evidenţă.
Şi-am încălecat pe-un umeraş
Şi-am dat fuga pe imaş,
Să vă spunem ce se poartă
Să faceţi din haine artă :)