Idei de cadou pentru bărbați care fac 40 de ani și nu mai vor să audă aceleași glume răsuflate

Idei de cadou pentru bărbați care fac 40 de ani și nu mai vor să audă aceleași glume răsuflate

Da, da, știm… Schimbă prefixul, una-i nevasta la copii, alta-i pofta inimii, bere, scule și bascule. Bărbații din viața noastră merită un cadou mai inspirat, mai ales când fac 40 de ani. Iată ideile.

Faci parte din rândul celor cărora nu prea le mai răsar glumițele cu iz sexist, care insinuează că bărbații sunt degeaba, își urăsc nevestele, beau bere toată ziua și trebuie să împlinească stereotipul tatălui absent emoțional, uitat de lume în fața televizorului? Iată câteva idei cadou barbati 40 ani atât funny, dar care au un mesaj umoristic de bun gust, cât și mai serioase.

  • Om Bun

Prima opțiune este tricou “Om Bun” – pentru că așa e el. Nu e un mesaj neapărat funny, dar e de suflet. El e pentru bărbatul pe care te poți baza, care e puțin stoic, dar cu o inimă de aur. 

Omul bun e un tată exemplu. E bărbatul care urcă sacoșele bătrânilor de la etajul 4. E domnul care dă bună ziua la tot cartierul și e primul care sare în ajutor când nu mai pornește motorul la prima cheie. E bărbatul căruia nu îi este frică să plângă la Hachiko. E un om bun, blând, dar care debordează de masculinitate prin curaj, încredere și compasiune.

  • Jupân

Jupânu’ e pentru bărbatul care mai învârte câte un gheșeft pe la bunica și care face rai din ce are. La nunți, e sufletul petrecerii. Are mereu glumele la el și soluții clare la fiecare problemă – când ești în prezența lui, te simți în siguranță. E un om demn, serios, dar cu o latură puțin giumbușlucașă, pe care doar familia o cunoaște. S-ar putea să aibă și averi ascunse la saltea.

  • Zmeul Însuși

Partenerul sau partenera ta te-a făcut să suferi? Zmeul Însuși e acolo să te apere. E bărbatul care se laudă cu familia la muncă și care face pe dracu’ în patru să scoată și mai mult profit în afaceri. E șeful cu care ieși la bere. E Gomez, iar doar Morticia îl mai înmoaie. Nu apleacă urechea la orice. Dacă ar fi o băutură, ar fi un whisky cu aromă intensă de turbă și motorină.

  • Buricul Pământului

Hai că știi despre cine e vorba.

  • Gică Contra

Ori de câte ori vorbiți, îți pune răbdarea la încercare. Îi spui că cerul e albastru, el îți spune că e de fapt roz, că e la apus. Deși e genul ăla de prieten care te aduce în pragul disperării, câteodată, mai are și dreptate. Știi cum e – chiar și un ceas stricat arată ora corectă de două ori pe zi. E cel mai bun prieten al tău – vă ciondăniți, dar vă împăcați imediat.

  • Gânditor Cucuteni

Alt tricou care nu face parte din categoria hăhăielilor, dar e ideal pentru bărbatul sensibil. Mereu îl vezi îngândurat, îngrijorat de ziua de mâine. E prietenul care aduce trei baxuri de apă în plus la team building și care face mâncare mai bine ca oricine. Umblă cu laptopul după el și are plannere peste plannere. E omul cu multitasking.

Te invităm să descoperi toate opțiunile noastre – suntem siguri că vei alege tricoul perfect pentru el. Comandă cu încredere și înseninează-i ziua!

Suport clienți Luni-Vineri: 10:00-18:00

0770.949.155 comenzi@colorescu.ro

Compara produse

Trebuie să mai adaugi cel puțin un produs pentru a compara produse.

A fost adăugat în wishlist!

A fost sters din favorite!