Ce purtăm toamna aceasta? Dacă v-aţi pus măcar o dată această întrebare, aţi ajuns la articolul (de blog) potrivit. Ne-am uitat pe recomandările şi tendinţele prezentate de marile case de modă din întreaga lume şi, din tendinţele sezonului toamnă – iarnă 2023/ 2024, am ales 5 pe care le-am adaptat hainelor cu spirit românesc.
Iată care sunt:
1. Imprimeuri florale pe fundal închis la culoare – Florile nu mai sunt parte doar din garderoba de primăvară – vară, ci de acum ne pot înveseli hainele şi toamna. Imprimeurile florale se poartă în acest sezon, însă în nuanţe mai întunecate şi puse pe piese vestimetare închise la culoare. Aşa cum am pus noi Floarea Vieţii pe această bluză bleumarin, de exemplu. Sau cum ne-am jucat cu simbolurile tradiţionale stilizate pe Bluza Mândră - moale, călduroasă și prietenoasă, ideală pentru zilele zburlite din sezonul rece.
2. Haina lungă neagră („the LBC”) – Numele nu mai are nevoie de vreo descriere: un pardesiu negru, lung până la glezne, pare să fie piesa cea mai flexibilă a acestui sezon rece şi, cu siguranţă, una care va putea fi purtată şi în anul următor. Însă, trebuie să recunoaştem, pentru persoanele active şi mereu puse pe drumuri, o astfel de piesă vestimentară ar putea deveni incomodă. Jacheta Semne Bune poate fi o alternativă pentru voi, cei ce preferaţi mai degrabă hainele casual, aşa cum este şi Hanoracul Tradiţii.
3. „Luxul tăcut” – Mai puţin specifică din punct de vedere coloristic sau textil, această tendinţă mizează, mai degrabă, pe subtilitate, fiind exact opusul afişării ostentative a brand-urilor de haine sau a imprimeurilor puternice, instant recognoscibile. De la tăieturi simple la haine „fără vârstă”, care pot fi purtate indiferent de tendinţele de modă, „luxul tăcut” înseamnă purtarea de haine de calitate marcate cu simboluri delicate. Subtil este şi logo-ul ColorEscu, afişat discret pe această bluză cu fermoar ideală pentru zilele reci, sau simbolul Lupului, brodat cu fineţe pe o bluză care te poate însoţi la birou sau în plimbările prin oraş.
4. Se poartă roşu – Şi nu orice nuanţă de roşu, ci varianta aprinsă, stacojiul care ia ochii şi simbolizează pasiunea. Oricât de impresionant ar fi, însă, ştim că nu este o nuanţă care se potriveşte chiar tuturor ocaziilor, aşa că, pentru momentele în care ai nevoie de o versiune mai „potolită”, poţi opta pentru Tricoul Gânditor Cucuteni grena sau tricoul Simbol Stea în Opt Colţuri – combinate cu un sacou negru, pot completa perfect o ţinută de toamnă business casual pentru zilele mai blânde din această perioadă.
5. „Înapoi la şcoală”: cămaşa albă şi cravata neagră – Look-ul „şcolăresc” pare să fi revenit la majoritatea prezentărilor de modă, în special datorită cămăşii albe, un obiect vestimentar ce va fi des întâlnit în acest sezon rece, fie că alegeţi să îl accersoizaţi sau nu cu o cravată neagră. O alternativă la îndemână, mult mai comodă, însă cu acelaşi aer „serios”, poate fi un tricou polo de culoare albă, aşa cum este cel cu broderia delicată Lupul Dacic.
Alte tendinţe din acest sezon includ pliurile, volănaşele bufante şi hainele „cu volum” (fie că vorbim de fuste sau bluze bufante), colanţii şi dresurile în culorii vii (de la roşu la roz sau verde aprins), culoarea untului (sau auriul delicat), nuanţele metalice, eşarfele mari purtate ca accesoriu în loc de palton sau curelele aşezate în josul taliei.
Şi-am încălecat pe-o şa
Şi v-am spus povestea-aşa
Despre cum să fii la modă
Într-o variantă mai comodă.